Bine ai venit în lumea mea!
Sunt Nicoleta Lupu, născută în Decembrie 1983 la Slatina județul Olt, antreprenor de la 25 de ani, consultant în ambalaj alimentar de uz industrial, activistă de mediu, creatoare de rețete fără alergeni și mai nou 🙈, autor de cărți!
Sunt pasionată de crearea de rețete fără alergeni, hrănitoare, sănătoase și delicioase iar specialitatea mea sunt rețetele pe bază de ingrediente integrale, vegane și fără gluten, care pot fi adaptate cu ușurință la diferite diete și gusturi.
Cartea mea, „Pe tărâmul lui Fără - Mâncarea trebuie să ne hrănească, nu să ne îmbolnăvească”, este un ghid cuprinzător pentru coacere în special, care oferă rețete, sfaturi și tehnici pentru orice, de la pâine la prăjituri și deserturi.
Dacă ești în căutarea unui nou mod de a găti și a-ți îmbunătăți abilitățile în bucătăria fără gluten, fără lactate, fără ou sau alți alergeni, atunci cartea mea este resursa perfectă!
Singura carte de care ai nevoie, să te bucuri de preparatele tale favorite, fără remușcări și fără să simți că ești la regim!
Dacă ai o idee de colaborare și îți dorești să faci lucruri mărețe pe tărâmul lui Fără, contactează-mă la info@nicoletalupu.ro
Ce m-a motivat să fac ceea ce fac?
La începutul anului 2022 am decis să fac parte dintr-un proiect de activism pentru salvarea solurilor, după ce am văzut un documentar pe internet.
Rotația monoculturilor ar fi una din soluțiile ecologice și eficiente pe care agricultorii din toată lumea ar putea-o folosi pentru îmbunătățirea solurilor.
Ca să fie însă motivați să cultive alte tipuri de cereale decât cele clasice (grâu, porumb) ar trebui să existe cerere mai mare pe piață și de alte tipuri de culturi.
Între timp, încercând să îmi rezolv o problemă de sănătate, ajunsesem să fac pâine și dulciuri din diverse ingrediente mai sănătoase decât făina albă de grâu și zahărul rafinat, precum meiul, hrișca, quinoa, teff, amarant, ovăz, făina de cocos, curmalele, linte, năut sau diverse tipuri de fasole.
M-am gândit că aș putea împărtășii rețetele mele cu restul lumii, cu scopul de a-i încuraja și educa pe oameni să consume și altceva în afară de grâu și zahăr, mai ales că rețetele mele sunt foarte hrănitoare, replică aproape fidelă a multor preparate tradiționale precum pâinea integrală, cozonac, papanași și altele.
Zis și făcut, am deschis un canal de YouTube și un grup de Facebook, mi-am asumat că pentru o perioadă de timp nu voi avea venituri, nefăcând o muncă plătită, și am început să public săptămânal rețetele mele.
De acolo de unde mă gândeam că aceste rețete vor fi adoptate de oameni care urmăresc să mănânce mai sănătos în general și au și preocupări de mediu ca și mine, am fost surprinsă când am început să primesc săptămânal zeci de mesaje de mulțumiri de la mămicile unor copii care suferă de alergii multiple sau de diverse alte boli.
”Unde dai și unde crapă!”, vorba proverbului românesc!
De unde am început și unde am ajuns!
Dar cum tot un proverb românesc zice, ”Ai grijă ce-ți dorești că ai să primești!” , am înțeles că mi se dă ceea ce am cerut cu ani în urmă,
mai exact la 28 August 2015.
Ia uite povestea:
28.08.2015 Spitalul Județean de Urgență Slatina, Secția Maternitate
Bucurie mare!
Deși prematur și cu ceva complicații, cu o zi în urmă, sora mea adusese pe lume un băiețel. Eram toți în culmea fericirii și așteptam ca bebelușul nostru să poată deschide ochișorii, să vadă lumea!
În salonul nostru, un bebeluș cu mulți vizitatori iar în salonul alăturat, prea mulți bebeluși și nici un vizitator.
Mi-a amorțit inima de durere la propriu și la figurat!
Până în acel moment nici prin cap nu-mi trecuse că mulți bebeluși sunt părăsiți imediat după naștere, la maternitate. Credeam că cel puțin primele zile din viața lor stau la sânul mamei, ca mai pe urmă să fie lăsați în orfelinate. Era doar o părere ce-i drept, pentru că nu mă gândisem vreodată concret la aceste situații, așa cum sigur mulți dintre noi nu o fac din simplu motiv că nu sunt expuși acestor realități.
Pentru că pur și simplu, cei mai mulți ne-am născut și am trăit în realități mai bune decât credem noi și față de care nici măcar nu suntem conștienți că ar trebui să exprimăm gratitudine!
Ziua aceea a fost cea mai fericită și mai nefericită zi din viața mea!
M-am simțit sufocată de durere!
O durere atât de profundă nu mai simțisem niciodată.
Am simțit nevoia să iau o gură de aer!
Primul lucru pe care l-am făcut pășind în afara spitalului a fost să mă uit la cer și să șoptesc:
“Dă-mi Doamne o putere, să pot ajuta copiii la nevoie!”
Nici prin minte nu mi-ar fi trecut atunci, ce urma să se întâmple!
Nici prin minte nu mi-ar fi trecut atunci, că într-o zi voi crea rețete fără alergeni ai căror beneficiari vor fi copilașii speciali, care suferă de alergii și intoleranțe alimentare! Am cerut: “Dă-mi Doamne o putere, să pot ajuta copiii la nevoie!”. Nu am fost specifică: ”copiii părăsiți la maternitate”...am zis ”la nevoie”. Și nu e rău nici așa!
PRIMESC CU RECUNOȘTINȚĂ 🙏🏼❤️
Ce s-a întâmplat între timp?
Pregătește-te să râzi! 😬
După cum spuneam, am demarat acest proiect cu scopul de a-i determina și susține pe oameni să schimbe obiceiurile păguboase și să facă alegeri mai înțelepte pentru sănătatea lor generală dar și pentru regenerarea naturii, în special a solurilor.
Sperând că înțelege oricine că nu putem visa la o viață bună sau la a ne vindeca de vreo boală atâta timp cât trăim într-un mediu toxic!
Se poate ”Brânză bună în burduf de câine ” ????
Ce m-a stârnit?
Cu câteva săptămâni înainte de a începe pandemia, făcusem o vizită părinților mei.
Am profitat de ocazie să vizitez locurile dragi unde hoinărisem în copilărie.
Toată ziua hoinăream cu încă vreo 6 copii prin tot satul, dar mai ales prin toate livezile, viile și poienițele de la marginea satului.
La marginea satului aveam și un pârâu cândva, unde pescuiam cu undițe făcute din bețe de floarea soarelui, peștișori micuți de maxim 15 cm lungime.
Bunica, ca să ne mulțumească pe mine și pe sora mea mai mică, ni-i prăjea în tigaie și ne lăsa să-i mâncăm.
Odată, am prins doar unul și l-am împărțit și cu bunicul, care numai de glumă cu noi, a vrut musai să mănânce și el.
La marginea satului aveam și un iaz cu multă papură de jur împrejur în care se adăpostea o hoardă mare de broaște!
Mergeam acolo să adăpăm animalele cu care ne trimiteau bunicii la păscut.
Vara, când era arșiță, de la izvorul de lângă ne spălam fețele pline de praf și ne băgăm și cu picioarele în iaz!
De scăldat nu ne scăldam, că ne spuseseră bunicii ca e adânc iazul și cândva se înecase cineva acolo.
Eram noi năzdrăvani dar și ascultători laolaltă.
Printre vii, pe o colină era o cabană părăsită, unde noi ne strângeam cu toții și priveam sătucul de la înălțime.
Tare mult ne mai plăcea să mergem acolo cu mâncare la pachet și să punem toți de-o masă câmpenească!
Cât de frumos era!
Câmpul curat, ape limpezi!
Dar acum?
Pârâul a secat total, aproape că nici albia lui nu se mai vede.
Iazul s-a transformat într-o baltă plină de sticle de plastic și alte deșeuri gospodărești precum scutece de bebeluși printre altele.
Pe coline și prin vii la fel, mult plastic pe care vântul îl mută dintr-o parte în alta!
Vedeam pe internet imagini de genul acesta și eram conștientă de gravitatea fenomenului, dar una este să vezi pe Internet alta este să sesizezi pe propria piele că acești copii ai căror părinți acum aruncă în neștire scutecele lor peste tot, nu vor avea niciodată oportunitatea să se bucure de ape curate, de o câmpie înverzită sau de a mânca struguri și fructe direct din copac cum făceam noi cândva.
M-a durut inima să realizez că acești copiii vor mai vedea Natura așa cum ar trebui ea să fie, probabil doar pe internet.
Acesta a fost un prim șoc să-i zicem așa!
A urmat pandemia…
Altă nebunie!
Toți în panica supraviețuirii, a paranoismului și a ignoranței profunde!
”-Vor să ne omoare!”
Nu, nu vor să ne omoare! Ia gândește-te! E ca și cum ai avea o prăvălie și ți-ai dori să-ți moară clienții.
Ceea ce vor este să continuăm în prostia și ignoranța în care ne-au condus încet încet cu zăhărelul la propriu și la figurat și să consumăm în continuare produsele și serviciile pe care le oferă prăvăliile lor.
Cine sunt ei?
Păi cele două mari industrii: alimentară și farmaceutică!
Puțin câte puțin, am devenit fără să ne dăm seama dependenți de toate “drogurile” pe care ni le vând.
Pentru că ceea ce ne oferă industria alimentară și cea farmaceutică în mare parte, nu sunt nimic altceva decât “droguri” sub etichete frumos colorate.
Industria alimentară ne oferă un fel de mâncare presărată cu toate prafurile necesare să consumăm într-una fără să ne putem opri!
La capătul celălalt, industria farmaceutică, pentru că nu ne mai poate vinde direct doar medicamente, că ”bate la ochi”, ne vinde de câțiva ani buni suplimente alimentare ”naturale”.
Bun pont!
Natura încă vinde!
Ne vând ei și antibioticele lor și multe altele, fără să ne dăm seama!
Toată carnea crescută industrial și nu numai sunt pline de medicamente de tot felul.
Ne vând și orice produse alimentare! Atâta timp cât ”sunt gustoase”, colorate, pline de zahăr, făină albă de grâu, prăjite și decorate ispititor!
Le devorăm pe nerăsuflate fără măcar să ni se pară ceva suspect!
E bun, dat naiba de bun!
Vor așadar să ne omoare?
Nu!
Nici măcar nu ne pun pistolul la tâmplă să le cumpărăm produsele!
Noi singuri ne ”păcălim”, alegând produsele lor odată și încă odată, deși știm că nu ne fac bine!
Hai să fim serioși și asumați!
Noi, prin alegerile noastre zilnice îi susținem și îi încurajăm să ”ne mai dea”!
Ceea ce m-a urnit însă cu adevărat să pornesc acest proiect a fost documentarul despre campania de salvare a solurilor #savesoils, un proiect demarat de către misticul indian Sadhguru.
Aceea a fost picătura care a umplut paharul.
Am urmărit cap coadă documentarul de 2 ori consecutiv.
M-am întrebat pe urmă cum pot să fiu și eu parte din această mișcare.
Cum pot fi eu utilă? Ce pot eu să fac în afară de a sta pe margine și a mă plânge?
Am tot văzut menționându-se pâinea în documentar.
Perioada respectivă coincide cu perioada când eu urmam un regim strict și eram nevoită să învăț să fac pâine mai ușor digerabilă.
Am rezonat așadar mult cu documentarul și am sesizat cât de importantă este pâinea în alimentația omului, oriunde s-ar afla el pe Pământ, indiferent de rasă, culoare, religie sau statut social.
Dacă eu însămi nu aș fi trecut în acel moment prin provocarea incredibilă de a urma un regim fără gluten și fără lactoză, nu aș fi înțeles niciodată cât de importantă este pâinea pentru oameni.
Credeam despre mine că nu sunt consumatoare de pâine, până când am înțeles că sunt de fapt consumatoare de ”pâine în alte feluri”, precum covrigi, pâine uscată, fel și fel de biscuiți, grisine, sticks-uri, pizza, paste, lipii, croissante, diverse produse de patiserie și te miri ce!
Deși consider că noi oamenii ar trebui să consumăm alimentele în forma în care le găsim în natură, preponderent fructe și legume crude, proaspăt culese și în sezon, am înțeles că există un abis destul de mare între acest ideal și ceea ce poate face fiecare practic, zi de zi, în viața reală!
Noi nu mai avem nici condițiile și nici posibilitatea să mâncăm așa cum ar fi ideal, adică proaspăt cules, în sezon și fără chimicale!
E IMPOSIBIL!
Nu putem să credem că trăind marea majoritate la bloc, în orașe, mai putem avea acest lux!
Așa că am decis să împărtășesc cu lumea rețetele mele de pâine și alte preparate mai sănătoase și fără gluten, lactoză, ouă, zahăr, amidon sau făină din grâu.
Am găsit calea de a fi parte a mișcării #savesoils.
Veți spune că ce am cu grâul și de ce vreau eu acum musai să ofer alternative la produsele pe bază de grâu!
Nu am o problemă cu grâul în sine și îl consum ocazional. Nu sunt celiacă sau alergică la grâu. Un pic intolerantă doar 😁!
Am însă o problemă cu faptul că am fost ”dresați” să consumăm preponderent grâu, care bietul a mai fost și modificat genetic și care și-a căpătat și o reputație atât de proastă inclusiv printre rândurile non celiacilor, doar pentru că industria l-a rafinat, l-a modificat și l-a amestecat și cu prafurile necesare încât l-au adus la nivelul de drog.
Am devenit dependenți de el în toate felurile posibile.
Unde mai pui că-l combinăm și cu zăhărel și atunci provoacă și mai mare dependență!
În concluzie, am demarat un proiect pentru salvarea naturii și a solurilor oferind soluții alternative la pâinea și dulciurile din comerț făcute din făină de grâu albă ultrarafinată în speranța că oamenii au preocupări pentru sănătate și mediu înconjurător ca și mine 😁🙈.
Dar după cum ziceam mai sus, Unde dai și unde crapă!
Marea majoritate a oamenilor consideră că treaba asta cu mediul, e treaba altcuiva domne!
A vreunui primar, a oricărui altcuiva cu excepția noastă a fiecăruia!
Ca și cum noi, fiecare în parte nu facem parte din acest mediu înconjurător, nu respirăm aerul, nu bem apa, nu plantăm totul pe acest Pământ!
Ni se cuvin nouă toate, fără să avem responsabilitate pentru nimic!
Din păcate, marea majoritate a oamenilor așa văd lucrurile și tot ce își doresc este să bea, să mănânce fără să-i doară nimic!
”O viață avem!” ar zice ei.
Da, sigur! O viață avem!
Bem, mâncăm, facem copiii ….cărora de fapt le lăsăm moștenire nota de plată pentru toate alegerile noastre comode!
Pentru că o vor plăti…sau deja au început să o plătească!
De ce crezi că alergiile și intoleranțele de tot felul sunt în creștere alarmantă de la an la an iar cei mai afectați sunt copiii?
Oare pentru că poposesc într-un mediu mult prea toxic și agresiv pentru ei?
Eu la această concluzie am ajuns.
Mai bine de un an, am oferit celor care suferă de diverse alergii și intoleranțe, soluții personalizate în funcție de restricțiile lor alimentare.
A fost o perioadă grea, obositoare dar și satisfăcătoare deopotrivă!
M-am bucurat de fiecare dată când am primit mesaje sau videouri cu copilași fericiți mâncând preparate după rețetele mele și m-am bucurat și cu fericirea mămicilor lor, văzându-și copilașii ne mai simțindu-se excluși și batjocoriți de ceilalți doar pentru simplu fapt că ei ”obișnuiau să mănânce un sandwich sau o prăjitură urâtă fără gluten”.
Dar haideți să vă povestesc cum am poposit eu pe ”Tărâmul lui Fără” și cum am făcut eu prima pâine fără gluten din orez și linte.
Cred că povestea mea este cel puțin amuzantă și deși atunci am suferit enorm, astăzi îi mulțumesc Divinului pentru boala pe care mi-a dat-o atunci pentru că altfel, nimic din ceea ce se întâmplă acum nu ar fi fost posibil.
Bolile noastre, binecuvântările noastre!
Cu ceva ani în urmă așadar, am fost diagnosticată cu Sindromul Intestinului Iritabil.
A trebuit să urmez un regim strict de eliminare a carbohidraților fermentabili FODMAP.
Genul acela de regim cu multe ”fără” în general, printre care și fără lactoză dar și fără gluten.
În cadrul regimului respectiv, glutenul în sine nu ar fi fost o problemă.
Întâmplarea face însă, ca cerealele ce conțin și gluten ( grâu, orz, secară), să conțină și un anumit tip de carbohidrat numit fructan, care creează simptome digestive în cazul celor ce suferă de Boala Intestinului Iritabil.
Prin urmare, în cadrul regimului respectiv, ne consumând grâu, secară sau orz, ești practic la regim fără gluten!
Atunci când un ”om normal” aude de fără gluten și fără lactoză, tot ce-i trece lui prin minte este pâine și lapte.
Cum nu eram amatoare nici de una nici de cealaltă, am crezut că o să fie ușor.
Dar nu a fost așa! Pentru că deși nu cumpăram pâine sau lapte, imediat cum am ieșit afară din clinica unde făcusem investigațiile, înfometată m-am oprit în fața unei covrigării.
Opa! 404 Error!
Covrigul și sticluța de Sana nu mai erau o opțiune ”sănătoasă” pentru mine care eram pe fugă, așa cum suntem marea majoritate în ziua de azi!
Și uite așa, cu diagnosticul de Boala Intestinului Iritabil, de acolo de unde eu, ”un om normal” în goana vieții moderne, nu prea avusesem timp pentru sănătate, a trebuit să-mi fac timp pentru boală.
Frustrare maximă!
Pe vremea aceea aveam o firmă de consultanță în domeniul ambalajului alimentar industrial și lucram cu companii prestigioase la nivel European.
Treaba ”mergea bine” conform cu standardele sociale!
Nu erau prea multe lucruri care să mă fi ținut pe loc sau pe care eu nu le puteam soluționa.
Pentru mine totul era realizabil, mai puțin starea mea de sănătate.
Pe aceasta nu o puteam controla!
Nu îi puteam pune niște bani în cont să se rezolve!
Și cu cât mă enervam și mai tare cu faptul că nu puteam controla situația nici cu regimul dat de doctori, nici cu suplimente, nici cu ”afirmații pozitive”, nici cu dusul mamei pe la biserici să se roage pentru mine, cu atât corpul meu se întorcea și mai agresiv împotriva mea!
Pentru că boala intestinului iritabil este mai mult o boală pe fond nervos, o dis-conexiune pe axa creier-intestin mai degrabă combinată cu toxinele din mediu și mulți patogeni, ci nu o boală fizică propriu-zis.
Deși regimul pe care îl urmam a ameliorat simptomele inițial, nu rezolva și cauza.
Dar cum speranța moare ultima am continuat să țin regimul respectiv, încercând să găsesc soluții.
”Soluții” găseam la tot colțul.
Spre surprinderea mea, deși până atunci trecusem de nenumărate ori pe acolo, chiar la supermarketul la care îmi făceam eu cumpărăturile, exista un pavilion imens cu produse fără gluten, fără lactoză, fără diverse în general!
Wow! Mi-am umplut căruțul de la supermarket cu fel și fel de punguțe, pachețele, cutiuțe și am mers acasă ”să mă bucur de viață”!
Știam bine însă care e treaba cu toate aceste ”pachețele”!
După cum spuneam, am lucrat în Industria Alimentară pentru mulți ani și am văzut cu ochii mei ”cum se face treaba”.
Și ghici!
Nu mi-au plăcut cumpărăturile mele de la raionul de ”fără”!
Dar mai de foame mai de nevoie, le-am mâncat.
Le-am mai cumpărat și alte dăți viitoare.
Ceva trebuia să mănânc și cum cu gătitul nu am fost prietene niciodată, nu prea aveam de ales!
Nu mai puteam mânca la restaurante cum o făcusem până atunci pentru că mai tot ce se găsește în meniul unui restaurant, nu prea este de regim, mai ales în cazul meu când țineam și un regim atât de restrictiv!
Dar de acolo de unde nu mă simțeam bine, anxietatea și stresul produse de strictețea regimului în sine precum și toate ”fără” ce le cumpăram eu și le mâncam au agravat situația.
Am reușit să mă pricopsesc cu un intestin permeabil, care a făcut loc la alergii, intoleranțe, disbioze intestinale și fel și fel de ”boli misterioase” pe care medicina clasică nici măcar nu le poate numi în vreun fel!
Mă săturasem să merg la medici și de fiecare dată să plec cu o rețetă și un diagnostic care se termina cu”atipic”.
Nu știau ce diagnostic să-mi pună pentru că analizele de laborator ieșeau în parametrii.
Ne mai știind ce să fac și să mai reduc măcar din balonare, arsuri la stomac, constipație care alterna cu episoade de diaree, dureri abdominale constante, fel și fel de iritații ale pielii, mâncărimi de piele chiar și după un pahar de apă simplă, am decis să fac o endoscopie și o colonoscopie.
Am zis că dacă analizele ”exterioare” ies bine, măcar să vedem ce e pe interior.
Am apelat la una din cele mai prestigioase clinici de gastroenterologie din Elveția.
Prețul setului complet de consultație și analize undeva la 5.500euro.
Nu m-a mai interesat cât costa! Important era să găsesc cauza problemei mele și am sperat că măcar de la clinica respectivă voi pleca cu un diagnostic.
M-am entuziasmat și mai tare când am văzut în cabinetul medicului fotografiile dumnealui cu diverși sportivi celebrii și vedete de pe la Hollywood.
Mi-am spus: ”Hai că am ajuns pe mâini bune!”
Am făcut așadar endoscopia și colonoscopia.
Cu fotografiile mele ”la interior”, încercând să-mi explice în termeni non-medicali, medicul m-a luat de mână și mi-a spus așa:
”-Vezi cum ai pielea aici pe mână? Bej!
Sunt sigur că vreodată în viața ta, ai stat mai mult timp în soare și te-ai ars. Pielea s-a înroșit și posibil să fi făcut și bășicuțe .
Ei, mucoasele tale intestinale ar trebui să arate precum pielea normală, dar ele de fapt, de la esofag până la capăt arată precum pielea arsă de soare!”
Atunci am înțeles de ce aveam acele usturimi, dureri, balonări și toate celelalte simptome.
Dar care era cauza și ce era de făcut?
Au urmat un set întreg de diverse analize.
Proverbul ”Analize bune, pacientul mort!” îl știți??
Cam așa s-a întâmplat cu mine. Toate analizele ieșeau bine.
Alergii nu , intoleranțe nu, candida, streptococi, paraziți, metale grele CICĂ NU!
Am plecat din clinica respectivă fără o schemă de tratament.
Medicul mi-a recomandat verbal doar să continui cu regimul low-FODMAP, să beau mai multă apă și să încep să fac terapii și masaje de relaxare.
Am fost atât de dezamăgită încât mi-am promis că este ultima dată când îmi mai pierd timpul prin clinici și spitale!
Și cum speranța moare ultima, citisem pe internet la un moment dat despre niște analize de ADN pe firul de păr, unde poți afla mult mai în detaliu la ce ești alergic, ce carențe ai în corp și multe altele.
Bineînțeles că am apelat și la această metodă.
Am primit rezultatele.
Aici lucrurile nu stăteau tocmai bine.
Nivelul mai multor metale grele precum aluminiul era destul de ridicat, lipsa unor vitamine/minerale precum și alergiile la diverse alimente și substanțe chimice erau acum trecute cu roșu pe o listă lungă.
Mi-a atras atenția însă următorul fapt: alimentele la care se pare că eram alergică, coincideau cu ce mâncasem înainte de a trimite firul de păr la laborator.
Mâncasem Tabule (salata din pătrunjel) cu humus din năut.
În analize zicea că am alergie la pătrunjel, năut, chimen, rodie…printre altele!
Mi-a dat de gândit!
Dar cum viață fără pătrunjel nu există și ”soluția” ar fi fost să îl evit, am repetat analizele.
De data aceasta am mâncat altceva, și mi-am și notat.
Următoarele rezultate arătau cam la fel cu primele, doar că lista cu alimentele la care aș fi fost alergică se schimbase.
Nu mai eram alergică la pătrunjel, năut, etc. ci la ce mâncasem înainte de a trimite a doua tură de fire de păr la analize.
Și ca să fie treaba treabă, am mai trimis și a treia oară fire de păr la analize, mâncând altceva înainte ca să mă conving 100% că nu sunt paranoică!
Aceeași situație!
Frustrare maximă!
Dar măcar acum știam că trebuie să mai scap de aluminiul din corp, să mai iau niște suplimente și clar, să scap cumva de intestinul permeabil.
Faptul că reacționam așa la tot ce consumam, era clar permeabilitatea intestinului.
Și cum îmi imaginam eu acum intestinul ca pe o țeavă care are mici găuri prin ea, prin care se scurg diverse, am zis ”să mă fac instalator” și să remediez eu însămi situația 😁.
Și am început prin a comanda fel și fel de suplimente recomandate în diverse cărți, pe diverse pagini de internet sau din ce mai primisem și eu sfaturi de la diverse cunoștințe.
Ajunsesem însă la un nivel mare de degradare fizică și emoțională.
Obosisem să lupt cu ”nevăzutul”.
Într-o dimineața abia m-am târât la bucătărie unde aveam o cutie plină cu fel și fel de suplimente, pudre magice, licori.
Doar ce primisem o nouă comandă și abia dacă încăpeau în dulap.
M-am uitat la ele și m-am întrebat:
“-Dacă eu iau acum toate acestea și mă simt așa, dacă nu le-aș mai lua, ce s-ar întâmpla? Mor?”
Le-am pus pe toate într-o sac și le-am dus la gunoi.
Le-am aruncat la ghenă, să fiu sigură că nu le iau înapoi.
Dădusem o grămadă de bani pe ele!
Deși eram dărâmată, după ce am aruncat toate ”soluțiile” de prin casă, m-am îmbrăcat frumos și am ieșit singură la o cafenea pe care o admiram mereu trecând pe lângă ea și în care nu intrasem niciodată de când ne mutasem în Zurich, pentru că eram la regim.
În ziua aceea am mers la cafeneaua respectivă și mi-am comandat capuccino clasic și croissant cu unt. Am zis să fie cu de toate dacă tot ”mă cinstesc”.
PS: nu te sfătuiesc să faci și tu la fel! 😁
Marcam așadar un nou început, o nouă ”călătorie”!
O călătorie în care volanul era în mâinile mele iar pedalele sub picioarele mele.
Mi-am dat seama că mă aflam de luni de zile într-un sens giratoriu.
Mă tot învârteam acolo!
Așa ne trăim viața în general!
Blocați în sensul giratoriu.
Ne învârtim în jurul acelorași activități și ne așteptăm să avem alte rezultate!
Dacă nu ieșim din sensul giratoriu, nu vom ajunge niciodată nicăieri!
Atât de simplu!
Trebuie să ieșim rapid din sensul giratoriu și să prindem o direcție!
Chiar dacă nu știm, nu suntem siguri încotro mergem, important e să ieșim din sensul giratoriu pentru că dacă vom depista că nu mergem la destinația pe care o visăm, putem schimba ruta!
”Părăsiți așadar sensul giratoriu de urgență!”
În continuare, vă voi povesti (cu o notă de umor din nou) cum a fost pe prima ”rută” după ce am ieșit din sensul giratoriu.
Prima mea pâine fără gluten
Începusem deja să cochetez cu făcutul pâinii cu maia.
Citisem pe site-ul oficial al institutului care a inventat regimul low-FODMAP pe care eu îl urmam pentru a vindeca boala intestinului iritabil cum că pâinea fermentată lent din făină albă de grâu spelta ar fi tolerabilă de cei ce suferă de această boală.
Am căutat la brutăriile din zonă pâine cu maia, dar nu am găsit doar din făina respectivă, ci din diverse combinații de cereale precum grâu, secară, ovăz și din făinuri integrale.
Tot ce găsisem nu mă satisfăcuse nici ca gust.
Simțeam un gust acrișor specific pâinii cu maia.
Dacă tot îmi făceam o poftă de pâine, mi-aș fi dorit să fie așa cum mi-o aduceam eu aminte!
Institutul respectiv spune că pâinea cu maia (fermentată lent) din făinuri integrale care conțin mai multe fibre nu este mai ușor digerabilă pentru că prin fermentarea lentă a fibrelor din coaja oricăror cereale (cu sau fără gluten) sau leguminoase (linte, năut, fasole), procentul de carbohidrați fermentabili crește, provocând balonări și disconfort în cazul celor cu o digestie mai precară.
Acesta este motivul pentru care nu folosesc Fermentul 100deAni sau maia pentru a face nici una din pâinicile mele fără gluten ci prefer metoda de hidratare a semințelor.
Prin hidratarea semințelor, le activăm, le facem mult mai ușor digerabile și mai nutritive.
Iar acesta este la rândul lui, motivul pentru care nu folosesc făinuri de-a gata măcinate din cereale (cu gluten sau nu) sau din leguminoase (năut, linte, fasole).
Pentru că nu-mi dau posibilitatea anumite tipuri de făinuri să le prepar de așa natură încât să mă vindece, nu să mă îmbolnăvească!
Eu știu că e comod să folosim făina de-a gata măcinată, dar comoditatea vine la pachet cu dezavantaje în detrimentul sănătății noastre.
Cochetam așadar cu pâinea fermentată lent.
Făcusem ce-i drept de vreo 3-4 ori pâine cu fermentul meu (Fermentul 100deAni).
Să zicem că aveam o idee despre cum ar trebui să simt un aluat la mână.
Văzusem eu în copilărie pe bunica să tot facă pâine cu ”plămădeală” (așa zicea ea la maiaua ei), îmi băgasem și eu mânuțele prin cocă de câteva ori, dar fusese o joacă.
Acum, mare fiind și făcând singură pâinea, altă poveste.
Pâinea îmi ieșea bună! Atât de bună încât mâncam prea multă.
Așa că nu făceam nici prea des pentru că oricum în urma peripețiilor de sănătate luasem în greutate vreo 12 kg deși nu mâncam nici pe jumătate cât obișnuiam să mănânc de fel.
Și uite cum, într-una din zilele când nu avem pâine în casă, ne-au sunat niște prieteni să mergem ziua următoare într-o drumeție pe munte.
Ninsese în Alpii Elvețieni și fiind zi de sărbătoare am zis să profităm de o plimbărică.
Pe final de conversație, îl aud pe amicul nostru spunând:
”-Să ne luăm de acasă niște sandwich-uri ceva, că data trecută când am ajuns la centrul de schi în zi de sărbătoare, restaurantul era închis!”
Hop! Și eu acum ce mă fac? Pentru consorț aveam soluție, dar pentru mine nu!
Era și destul de târziu, vreo brutărie deschisă nu mai găseam, de la supermarket nu mai voiam să aud de pâine fără gluten făcută cu fel și fel de amidoane și chimicale care îmi picau la stomac precum cimentul.
Făcusem de mâncare la prânz un curry (tocăniță indiană) din orez și linte.
Mă și vedeam scoțând caserola cu lingura din geantă între ceilalți care mâncau elegant sandwich-urile lor.
Țop și eu cu cu tocănița mea intens aromată!
Ajunsesem să mă stresez enorm explicând tuturor de ce nu mai eram și eu ”normală”.
De la partenerii de afaceri până la rude și prieteni a trebuit deodată să le explic de ce nu mai pot merge cu ei la masă unde obișnuiam.
Toți se uitau ciudat la mine, pentru că mă vedeau să mă și îngraș și să nu mai fiu eu, cea pe care o știau cu toții.
Ca să evit să le explic și acestor amici care e treaba cu mine, am decis să pun tocănița mea la blender cu puțină apă și s-o fac smoothie.
Astfel, în timp ce ei mâncau sandwichurile lor, eu aș fi sorbit discret din paharul meu de smoothie, ca o doamnă elegantă 😁.
Zis și făcut, înainte de pleca dimineața următoare, mi-am făcut smoothiul.
Dar cum pe vremea aceea începusem să iau câte o lingură de tărâțe de psyllium într-un pahar mare de apă pentru a combate constipația, am zis să pun tărâțele în smoothie și să termin toată treaba deodată.
Și uite așa pe grabă, nu m-am mai gândit care ar putea fi potențialele fenomene ce ar putea apărea.
Nu am sesizat că tărâțele de psyllium vor întării smoothiul meu.
Aproape că am ars Blender-ul.
La câteva secunde, smoothiul meu peste care adăugasem tărâțele de psyllium s-au transformat într-o masă densă, gumoasă.
Am încercat să curăț repede Blender-ul să fac un alt smoothie fără psyllium de data aceasta, dar abia dacă puteam dezlipi compoziția cu lingura, așa că am băgat mâna s-o scot din Blender.
Acolo am simțit ca și cum aș fi atins un aluat de pâine.
Și cum mi s-a părut cel puțin interesant, de unde stăteam cu cana de la Blender deasupra gunoiului să arunc compoziția, am scos repede un bol și am pus totul la frigider, cu gândul că mă voi gândi pe parcursul zilei la ce s-ar putea face.
(Am fost tot timpul pasionată de chimie și mereu am avut talentul extraordinar de a creea fel și fel de formule pentru diverse tipuri de produse, de la săpunuri la polimeri plastici)
Toată ziua pe pârtie, la aluatul acela ciudat m-am gândit.
Cum să fac să-l umflu și să-l coc?!
Ca să fiu sinceră, din punct de vedere chimic înțelegeam ce este praful de copt sau drojdia, dar practic nu prea aveam eu ideea despre ce și cum le folosim.
Nu gătisem până să mă fi îmbolnăvit.
Nu aveam experiență dar cum nu mă las până nu-mi iese ceva, am zis să merg la supermarket să cumpăr și drojdie și praf de copt.
Aici marcam din nou, un alt început!
Ieșeam dintr-un alt sens giratoriu pe care l-am întâmpinat pe ruta cea nouă.
De aici au venit toate!
Inclusiv prezența acestei cărți, se datorează acelei întâmplări.
Am luat așadar aluatul respectiv, l-am întins pe masa din bucătărie cât de subțire am putut, l-am stropit cu niște drojdie dizolvată în puțină apă cu zahăr și am încercat să îl frământ cât să se amestece bine drojdia în tot aluatul.
Am lăsat aluatul la dospit și ce credeți? După jumătate de oră, crescuse frumos.
Am dat repede drumul la cuptor și am băgat pâinea la copt.
Vă spun sincer că așa pâine gustoasă precum aceea pâine făcută din tocăniță, nu am mai nimerit niciodată!
În primul rând, mirosul acela era atât de plăcut, încât nu ne-am putut abține să nu o mâncam atunci, pe loc, deși era umedă de la psylliumul despre care am înțeles mai pe urmă că trebuie lăsat să se răcească complet înainte de a tăia pâinea.
De acolo, au urmat mule experimente.
A urmat și o frumoasă colaborare profesională cu un institut care a folosit o parte din rețetele mele în cadrul unor cercetări.
Au urmat și canalul de YouTube și grupul de Facebook ( grup de suport al rețetelor mele) și inclusiv această carte de rețete unice, concepute în urma multor ore de lucru până să fie aduse la nivelul la care cei ce le-au încercat deja să fie mulțumiți și satisfăcuți. Surprinși chiar de cât de gustoase pot fi anumite preparate făcute din atât de simple și puține ingrediente!
De la membrii grupului care au făcut rețetele mele am descoperit și alte detalii necesare reușitei acestor rețete fără chimicale, fără gluten, ouă sau alte substanțe nocive.
În carte vei găsi rețetele cu mici modificări. Din momentul în care am pus inițial video-urile pe YouTube, s-au acumulat și alte informații pe care le împărtășesc în carte cu toată plăcerea.
Astfel, mă asigur că și tu vei reuși să faci pâine și prăjituri fără alergeni, cât mai bune cu putință!
Imaginează-ți acum, că plecăm într-o nouă călătorie în care reinventăm împreună felul în care am fost obișnuiți să mâncăm și să preparăm hrana noastră!
Hai, că nu mai e timp de stat!
Ne salvăm și pe noi și Planeta!
💪🏼